Complexul Muzeal Arad este co-organizator al celei de-a doua ediții a expoziției interactive LABORATOR 2.0, eveniment muzeal la care vor participa peste 2000 de elevi, din clasele primare si gimnaziale.
Laborator 2.0 este construit în jurul lumii pline de curiozitate, mister și fascinație a simțurilor.
Expozitia este dedicata STIINTEI, cu EXPERIMENTE DEMONSTRATIVE din domeniile:
BIOLOGIEI si FIZICII, pe înțelesul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 si 14 ani.
Atelierele se concentrează pe principalele 5 simțuri „clasice”, identificate de Aristotel de acum peste două milenii: văz, auz, miros, gust, pipăit.
După descrierea, explicarea și ilustrarea interactivă a celor cinci simțuri, urmează explicarea fenomenelor care se întâmplă în mediul înconjurător, din domeniile fizicii - optică și acustică.